Proiectul de educație extrașcolară interjudețean
„Darul ce ni s-a făcut prin Eminescu”
(septembrie 2025 – august 2026)
Concursul interjudețean de creație, recitare și interpretare
„Darul ce ni s-a făcut prin Eminescu”,
Ediția a XIII-a, 15 ianuarie 2026
Catedra de limba și literatura română de la Colegiului Național „Mihai Eminescu” Satu Mare, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, organizează în anul școlar 2025–2026, în data de 15 ianuarie 2026, ediția a XIII-a a Concursului de creație, recitare și interpretare „Darul ce ni s-a făcut prin Eminescu”, parte integrantă a Proiectului educativ „Darul ce ni s-a făcut prin Eminescu”, înscris la poziția 1596 în Calendarul proiectelor de educație extrașcolară fără finanțare din partea Ministerului Educației și Cercetării, denumit generic CPEEI, aprobat în Anexa 3 la OMEC nr. 3026/ 14.01.2025.
Proiectul educativ „Darul ce ni s-a făcut prin Eminescu” își propune să întregească parcursul didactic al elevilor, în baza programei școlare, facilitând apropierea autentică de literatura română, prin intermediul unor activități cultural-artistice și literare. Implicarea activă și conștientă a elevilor în aceste activități oferă oportunități și contexte fertile pentru manifestarea creativității, atât la nivel individual, cât și colectiv. Inițiativa proiectului – precum și a concursului de creație, recitare și interpretare care îi poartă numele – vine din rodnicia gândului și a dorului față de Mihai Eminescu, „al nostru, al tuturor”, a cărui memorie rămâne vie și nealterată de uitare. Activitățile cultural-artistice propuse vizează promovarea artei interpretative individuale, valorizarea expresiei literare și muzicale, ca mijloace de formare a sensibilității și personalității elevilor, stimularea gândirii critice și a creativității, încurajarea performanței artistice, având drept reper și sursă de inspirație opera lui Mihai Eminescu. Proiectul-concurs se dorește a fi o modalitate firească de readucere a lui Eminescu în centrul demersului educațional, de regăsire a sensurilor profunde ale universului său – o încercare de a împlini acel îndemn: „Pe mine/ Mie redă-mă”.
Echipa de proiect:
Coordonatori proiect:
prof. dr. BOLOȘ Natalia Manuela, director al Colegiului Național „Mihai Eminescu” Satu Mare
prof. dr. PETROVAI Diana, profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare
Membri:
prof. CHERECHEȘ Nicoleta Anișoara, director adjunct al Colegiului Național „Mihai Eminescu” Satu Mare
prof. ANDREESCU Anca Teodora, profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare
prof. BRATOSIN Carmen Melania, profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare
prof. dr. COZMA Georgeta Ileana, profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare
prof. VIDA Felicia Maria, profesor de informatică la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare
Secretari:
SABĂU Mariana, secretar la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare
MIHAI Anita Terez, secretar la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare
MOLNAR Vasile, consilier informatizare la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare
HOTEA Anita, bibliotecară la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare
Contabil:
UNGUR Simina, administrator patrimoniu la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare